|
Prezidiul sesiunii anuale a FMI-BIRD,Washington,1-5 septembrie1975
În timp ce negociam cu reprezentanţii Fondului,
participam periodic şi la lucrările Comisiei Financiar-Valutare a CAER,
conform programelor convenite. De câte ori mergeam la şedinţele acestei
Comisii îl întrebam pe Nicolae Ceauşescu în ce moment vom informa ţările
socialiste membre CAER asupra acţiunii României de a deveni membru al
FMI şi Băncii Mondiale. De fiecare dată, Nicolae Ceauşescu îmi spunea că
nu este încă momentul. Căuta o perioadă mai relaxată în relaţiile
internaţionale, evita să tensioneze aceste relaţii cu ştiri inflamabile.
Eram în semestrul II al anului 1972. Sosise vremea în care urma să
informăm partenerii noştri din CAER despre acţiunile României. La
şedinţa Comisiei Financiar-Valutare a CAER, care avea loc la Moscova,
erau prevăzute pe ordinea de zi probleme specifice, dar şi o Informare
privind FMI şi BIRD. La discuţiile ce au avut loc toţi miniştrii
Finanţelor din celelalte ţări au criticat sever politicile acestor
instituţii capitaliste. În final, am luat cuvântul şi eu, arătând ce
demersuri am întreprins pe linia aderării României la aceste organisme.
S-a declanşat o adevărată discuţie furtunoasă: că România se aruncă în
braţele capitalismului, că va fi subminată suveranitatea ţării, că
România sparge unitatea ţărilor socialiste etc. Le-am spus, în final, că
hotărârea autorităţilor române este luată, că ştim ce facem, că ştim să
ne apărăm suveranitatea şi să promovăm interesele ţării. Am subliniat
că
această acţiune se încadrează în politica externă a României, de a
dezvolta relaţiile cu toate ţările lumii, indiferent de orânduirea
socială, şi cu organismele financiare internaţionale care pot contribui
la dezvoltarea cooperării economice între ţări.
După şedinţă, miniştrii Finanţelor din Ungaria şi Polonia au venit la
mine şi m-au rugat prieteneşte să le împărtăşesc şi lor din experienţa
pregătirilor pentru aderare, subliniindu-mi că ţările lor nu-şi permit
să facă ceea ce face România. Am stat cu fiecare ore întregi şi le-am
spus cu amănunte cum am procedat şi cum ne gândim să acţionăm în
relaţiile cu FMI şi BIRD. Menţionez că, înainte de a primi
împuternicirea Guvernului Român de a semna Acordul de aderare la FMI şi
BIRD, am prezentat propunerile de aderare Comisiilor Marii Adunări
Naţionale. După ce am făcut prezentarea în faţa a sute de deputaţi care
constituiau Comisiile, am fost interpelat de un deputat, pe nume
Constantin Pârvulescu (fost secretar general al PCR, un cominternist
cunoscut, care, totuşi, la un moment dat, a denunţat cultul
personalităţii lui Ceauşescu într-un Congres al PCR - n.r.), dacă am
examinat bine unde intrăm şi
dacă acest act nu va afecta suveranitatea ţării? Am precizat în faţa
Comisiilor reunite că am studiat cu răspundere politicile acestor
instituţii şi m-am angajat că tot ce voi întreprinde în relaţiile cu FMI
şi BIRD va sluji promovării interesului naţional. Comisiile au votat
propunerile, iar eu am acţionat împreună cu reprezentanţii MAE pentru
pregătirea semnării documentelor de aderare: ne-am consultat cu Ambasada
României din SUA, cu reprezentanţii FMI şi BIRD, am stabilit data
semnării (15 decembrie 1972), m-am pregătit pentru primele discuţii
privind colaborarea cu cele două instituţii.
La sediul FMI din Washington în prezenţa reprezentantului Ambasadei
României, Mircea Răceanu, am semnat Acordul de aderare a României la
FMI. După acest moment, ambasadorul român în SUA, Corneliu Bogdan, a
organizat o recepţie pentru a marca istoricul eveniment.
În faţa drapelului României şi al FMI, reprezentanţii celor două părţi
au marcat începutul colaborării: din partea română: Florea Dumitrescu -
ministrul Finanţelor, Corneliu Bogdan - ambasadorul României în SUA,
Vasile Voloşeniuc - preşedintele BRCE, Mircea Răceanu - consilierul
ambasadei; din partea Fondului: Lieftinck - director executiv la FMI,
care a reprezentat mulţi ani grupul de ţări membre (Olanda, Iugoslavia,
Israel, România) din care a făcut parte şi România, Wittome - director
FMI pentru Europa, care a participat la negocierile de aderare de la
început până la sfârşit şi alţi reprezentanţi ai FMI.
Înainte de semnarea Acordului de Aderare, MAE a desfăşurat, prin
ambasadele României, o amplă activitate de informare a ţărilor membre la
FMI şi BIRD cu privire la demersurile ce se fac pentru ca şi România să
devină membru la aceste instituţii. După semnarea documentelor de
aderare potrivit reglementărilor FMI şi BIRD, fiecare ţară urma să
voteze primirea noului membru.
Astfel, s-a intensificat munca diplomatică din partea României
solicitând sprijinul ţărilor dezvoltate, cu o pondere de vot importantă,
în cadrul FMI să finalizeze procesul de votare pentru România. Procesul
de votare din partea celorlalte ţări membre a prezentat o anumită
particularitate, dat fiind că România era prima ţară socialistă din
cadrul CAER care solicitase să devină membru (cu excepţia Iugoslaviei,
care avea această calitate de la înfiinţarea celor două instituţii
internaţionale financiare). Un sprijin substanţial l-a primit România
atunci din partea autorităţilor din SUA, Anglia, Franţa, Germania
Federală, Italia, Olanda şi a altor ţări membre.
Demersul României s-a bucurat atunci de aprecieri elogioase şi
încurajatoare. În întâlnirile pe care le aveam în acei ani cu miniştrii
Finanţelor, respectiv cu guvernatorii băncilor centrale din ţările
dezvoltate şi în curs de dezvoltare, în calitatea lor de guvernatori sau
viceguvernatori ai ţărilor respective la FMI şi BIRD, am fost profund
impresionat de atitudinea lor plină de amabilitate şi de deschidere
pentru o colaborare fructuoasă în avantajul ţărilor noastre, ceea ce
ne-a stimulat în demersurile întreprinse în perioada următoare.
După ce România a devenit membru oficial la FMI, în cadrul unei
întâlniri cu McNamara, preşedintele Băncii Mondiale, acesta mi-a spus:
"Acum când România este membru al FMI şi al Băncii, ne-am gândit să-i
acordăm pentru început credite într-un volum de un miliard de dolari".
În sinea mea mi-am zis că Banca Mondială doreşte să impresioneze
autorităţile române şi celelalte ţări socialiste despre avantajele de
care se bucură România ca membru la aceste organisme internaţionale.
În discuţii am mulţumit conducerii băncii pentru ce s-a gândit să facă
pentru România şi l-am întrebat pe McNamara pentru ce putem folosi
aceste credite, în ce domeniu, pentru ce obiective. Mi-a precizat: "În
domeniul infrastructurii". L-am întrebat în continuare dacă aceşti bani
trebuie să-i restituim Băncii. El mi-a răspuns că "da, este normal sunt
credite rambursabile, cu un anumit termen de graţie".
I-am precizat că, dacă vom folosi creditele pentru autostrăzi, drumuri,
poduri, nu vom putea restitui la scadenţă, după 10-15 ani, creditele,
pentru că asemenea obiective nu aduc venituri decât în timp mai mare,
20-30 de ani. I-am mai spus că România nu este suficient de dezvoltată
pentru a lua bani din alte sectoare pentru a rambursa creditele pentru
infrastructură. Ca urmare, nu vom putea face apel la creditele oferite
decât dacă le putem folosi pentru creşterea producţiei, pentru crearea
de noi locuri de muncă, pentru sporirea veniturilor. Avem în programele
noastre de dezvoltare economico-sociale obiective noi de realizat în
diferite domenii ale industriei, agriculturii etc., avem obiective de
modernizat.
McNamara mi-a precizat că reglementările Băncii nu prevăd astfel de
credite. I-am menţionat că, dacă am putea primi credite pentru
dezvoltarea producţiei materiale: bunuri de consum, utilaje, maşini,
atunci vom avea posibilitatea să ne angajăm la un volum şi mai mare de
credite decât un miliard de dolari. Mi-a părut rău că l-am dezamăgit,
chiar pe primul om care ne-a întins o mână, ne-a sfătuit cum să
dezvoltăm colaborarea cu marea finanţă a lumii, cum putem să contribuim
la progresul economiei şi al ţării. Nu am dezarmat însă.
M-am despărţit de McNamara cu speranţa că vom găsi căile de colaborare. A
fost un moment de insatisfacţie, dar care a pregătit o mare victorie, a
unei colaborări benefice pentru România. Am reuşit să îmbunătăţim
regulile Băncii Mondiale aplicate timp de circa 30 de ani, în beneficiul
României şi al zecilor de ţări membre care au beneficiat ulterior de
credite de producţie de la această instituţie.
Întors în ţară , l-am informat pe Nicolae Ceauşescu despre poziţia
prezentată conducerii Băncii, care mi-a spus că am procedat bine. După
câteva săptămâni, McNamara informa autorităţile române că Banca a
examinat propunerile noastre şi a modificat reglementările. Astfel,
România poate accesa credite şi pentru producţie. I-am mulţumit atunci,
dar o fac şi azi. "FELICITĂRI domnule MCNAMARA. Aţi dovedit că aţi fost
nu numai un mare strateg militar al SUA, dar şi un vizionar de frunte în
domeniul economic, financiar şi bancar!"
Am pregătit obiectivele de finanţat împreună cu ministerele de resort,
cu băncile (Banca de Investiţii şi Banca Agricolă) şi am început
negocierile pe obiective concrete. În întreaga mea activitate ca
ministru al Finanţelor am fost călăuzit de angajamentul luat în perioada
de pregătire a aderării, că voi veghea şi voi milita în permanenţă
pentru promovarea interesului naţional. Fiecare obiectiv pe care îl
prezentam pentru a fi finanţat cu credite de la Banca Mondială era
analizat împreună cu preşedinţii celor două bănci: Mihai Diamandopol, de
la Banca de Investiţii, şi Ion Ruşinaru, de la Banca Agricolă
(specialişti de înaltă clasă şi colaboratori de nădejde), prin prisma
eficienţei, a creşterii producţiei, a productivităţii muncii şi a
contribuţiei la creşterea exportului şi a veniturilor care să permită
restituirea creditelor şi a dobânzilor aferente.
În perioada 1973-1989, România a beneficiat de credite de la FMI şi
Banca Mondială de circa şase miliarde de dolari, credite care au
contribuit la creşterea economică, la industrializarea României, la
modernizarea agriculturii şi a altor domenii.
Experienţa arată că orientarea creditelor primite de la Banca Mondială,
în special pentru dezvoltarea şi tehnologizarea producţiei, a permis
României creşterea exporturilor şi a încasărilor valutare, asigurarea
surselor pentru rambursarea creditelor primite şi creşterea veniturilor
populaţiei.
Analiza relaţiilor altor ţări cu FMI şi Banca Mondială mai scoate în
evidenţă că finanţarea din credite cu prioritate a infrastructurii a dus
multe ţări la creşterea datoriei externe, la sărăcie şi mizerie. Sunt
edificatoare în acest sens relatările şi concluziile cuprinse în cartea:
"Confesiunile unui asasin economic".
Autorul volumului, John Perkins, arată că, după ce a ajutat ţările în
care a lucrat cu credite de la Banca Mondială să realizeze aeroporturi,
autostrăzi, să construiască centrale care să producă electricitate etc.,
deci a contribuit la modernizarea ţărilor respective, a ajuns la
constatarea că sărăcia şi mizeria sunt mai mari după îndatorarea ţărilor
decât la început şi se consideră vinovat, se consideră asasin economic.
John Perkins a avut curajul să descrie asasinii economici astfel:
"Mercenarii sau asasinii economici (AE) sunt profesionişti extrem de
bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume
ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca
Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID),
precum şi de la alte organizaţii de străine către seifurile
corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi,
care controlează
resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest
scop, variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate,
mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă."
Am făcut această prezentare pentru a atrage atenţia autorităţilor române
că au o mare răspundere în angajarea şi utilizarea creditelor de la
Banca Mondială, mai ales acum, când s-a pus problema angajării unui
credit de multe miliarde euro, pentru a nu lăsa generaţiilor viitoare un
cadou amar - care le poate otrăvi viaţa.
Revenind la relaţiile de început dintre România şi Banca Mondială, în
primii 10 ani de la aderare, România a încheiat 33 de acorduri de
împrumut pentru proiecte din industrie, agricultură, transporturi şi
altele. Folosirea creditelor de la Banca Mondială pentru asemenea
proiecte, concomitent cu creşterea producţiei interne, a contribuit la
mărirea volumului de investiţii în economia naţională de la patru
miliarde dolari, cât era acest volum în anul 1970, la circa 10 miliarde
de dolari în fiecare din anii următori. Din cele 33 de proiecte
creditate, 17 erau finanţate prin Banca de Investiţii, iar alte 16 erau
finanţate prin Banca pentru Agricultură şi Industria Alimentară. Din
totalul proiectelor 15 obiective s-au realizat integral cu echipamente
şi materiale din ţară , ceea ce a impulsionat dezvoltarea unor sectoare
ale industriei, dar a avut şi un impact negativ, ducând la unele
întârzieri în punerea în funcţiune a
obiectivelor respective.
Pentru fiecare proiect de investiţie finanţat cu credite de la Banca
Mondială, Banca de Investiţii şi respectiv Banca Agricolă ţineau o
evidenţă strictă privind folosirea creditului - Fişa creditului şi
problemele intervenite în execuţie. Periodic, Banca şi ministerul de
resort analizau problemele şi stabileau măsurile care trebuiau luate.
Deseori, asemenea analize se făceau în cadrul Guvernului, care se
încheiau cu soluţiile de aplicat pentru finalizarea obiectivului şi
atingerea parametrilor proiectaţi (producţie, productivitate, venituri
la 1.000 lei fonduri fixe, export etc.).
În
anul 1977, de exemplu, au fost înfiinţate şi reorganizate peste 100 de
întreprinderi şi centrale economice: industriale, de construcţii etc.
(Întreprinderea de produse electronice şi electrice "Electroargeş" cu
sediul în Curtea de Argeş, Întreprinderea de ţevi Zalău, Combinatul
industrial pentru construcţii de maşini în oraşul Bistriţa, Combinatul
de fibre sintetice Câmpulung, Întreprinderea de maşini unelte, accesorii
şi scule în municipiul Baia Mare, Întreprinderea de rulmenţi grei
Ploieşti, Întreprinderea de ţevi sudate Zimnicea, Întreprinderea de
anvelope Zalău etc. Unele din aceste întreprinderi au fost finanţate şi
cu credite de la Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).
În perioada 1972-1989, România, în calitate de membru al FMI şi BIRD, a
reuşit să construiască cu credite de la Banca Mondială obiective de mare
importanţă pentru economia românească: Combinatul de oţeluri speciale
Târgovişte, Întreprinderea de ţevi Roman, Combinatul de fibre sintetice
Câmpulung Muscel, Întreprinderea de anvelope Zalău, Combinatul de
îngrăşăminte chimice Bacău, dezvoltarea Combinatului chimic Craiova,
Uzina hidroelectrică Râul Mare Retezat, CTE Turceni etapa a II-a şi
multe alte zeci de unităţi economice care au creat zeci de mii de locuri
de muncă, au mărit avuţia naţională a ţării.
În realizarea unor astfel de obiective efortul propriu al ţării a fost
determinant. Rata acumulării din venitul naţional a fost forţată o bună
perioadă de timp. În intervalul 1970-1989, ponderea fondului de
acumulare în venitul naţional utilizat a fost între 29,5-36,0%. În
structura fondului de acumulare suma investiţiilor nete a marcat o
dinamică puternică. Această rată forţată a avut şi un efect negativ.
Mărindu-se frontul de investiţii peste puterile economice ale ţarii
multe obiective nu au fost terminate la termen, ducând la imobilizarea
unor fonduri importante, la scăderea eficienţei economice. În acest
context este de menţionat că specialiştii FMI şi BIRD, în discuţiile cu
reprezentanţii României, abordau asemenea aspecte, dar nu condiţionau
acordarea împrumuturilor de o manieră insuportabilă. Contau în mare
măsură pe răspunderea autorităţilor române.
După 1989, conţinutul negocierilor şi al acordurilor de împrumut a fost
diametral opus. Aceste acorduri au avut un caracter blocant, distructiv,
demolator. În analizele şi scrierile mele am caracterizat acordurile
încheiate după 1989 antieconomice, antinaţionale şi anticonstituţionale.
Asemenea acorduri prevăd: se închid atâtea întreprinderi, se lichidează
atâtea combinate industriale, agricole etc. Reiau aici o formulare din
Acord: "Iniţierea privatizării a 50 de întreprinderi acceptabile pentru
Banca Mondială" (deci nu contează părerea României??) prin aşa-numita
metodă <în pachet> aceste întreprinderi reprezintă 10,7% din
capitalul social al FPS". Deci
întreprinderile se vând în pachet, deşi au fost făcute una câte una,
chiar cu bani de la Banca Mondială. Desigur, vina este a autorităţilor
române care s-au abătut grav de la angajamentul luat la Aderarea
României la FMI şi BIRD, potrivit căruia colaborarea cu FMI şi BIRD va
acţiona în direcţia promovării interesului naţional, şi de la
prevederile Constituţiei României. Asemenea acorduri au dus la
dezindustrializarea României, la jefuirea
avuţiei naţionale şi la îndatorarea gravă a ţării, de aceea propun
Parlamentului României şi preşedintelui ţării să ceară politicienilor şi
guvernanţilor care au participat la ruinarea economiei şi la
falimentarea ei să-şi asume răspunderea şi să stabilească sancţiuni pe
măsura faptelor
COSOR : Noi care am trait etapa industrializarii Romaniei
stim ce eforturi uriase au fost facute pentru ca Romania sa intre in
randul tarilor dezvoltate.Ca unul care am participat la negocieri cu FMI
stiu cum s-a derulat colaborarea cu acest organism si cu Banca
Mondiala.Erau interesati dar si satisfacuti ca banii obtinuti se
utilizau pentru dezvoltarea economiei si o spuneau deschis.Atunci cand
incercau sa impuna masurii care dezavantajau economia,cum a fost cazul
cresterii dobanzilor la credite li s-a explicat consecintele in economie
si au cedat.Desigur,unele solicitari sre acceptau cum a fost cazul cu
cresterea pretului petrolului la gura sondei de la cca 450 lei tona la
1600 lei tona. Generatia de atunci era mandra ca Romania se va ridica pe
treapta care o merita si a facut eforturi supra omenesti pentru
industrializarea tarii si asigurarea unui nivel de trai decent al
populatiei.Aceasta dezvoltare economica deranja insa tarile
care cucerisera pietele mondiale si doreau sa domine piata.O prima
incercare de a distruge economia Romaniei au facut-o in anul 1980 cand
au regizat intrarea in incetare de plati a Romaniei. Pt. cei care ne-am
ocupat de aceste probleme ne-a surprins ca datoria externa a Romaniei de
12.5 miliarde dolari era de trei ori mai mica decat a Ungariei si de
sase ori decat a Poloniei.Pana in 1989 n-au reusit sa distruga industria
si agricultura Romaniei. In tara se producea si din valorificarea
produselor industriale si agricole la export s-a reusit achitarea
datoriei. Desigur cu eforturi supra omenesti.Momentul le-a devenit
favorabil dupa 1989 cand au gasit tradatori si hoti pusi in fruntea
tarii,care pentru comisioanele incasate si care pentru imbogatirea lor
si a mafiei din care au facut parte au organizat distrugerea industriei
si a agriculturii si vanzarea obiectivelor strategice catre cercurile de
afaceri straine interesate. Romania a ramas in
sapa de lemn.Consecintele le vedem acum si viitorul este si mai
sumbru.Este curios ca nu s-a gasit o minte luminata care sa curme acest
jaf. Este un blestem al acestui popor roman sa fie ocupat de straini si
umilit
|
