În anul 1980, regizorul grec Pavlos Tassios a lansat pe piaţa cinematografiei, filmul „Paranghelia” a cărui muzică a fost premiată la festivalul de la Salonic. Scenariul filmului urmăreşte firul unei petreceri care începe prin cântec şi dans şi ia sfârşit printr-un violent conflict. Acesta este generat de gestul unui consumator de a comanda ( comandă =„paranghelia”) unui anumit gen de muzică în local. În greaca modernă, cuvântul „paranghelia” semnifică : mandat, instrucţiune, ordine, comandă. Nu am să insist pe evoluţia semantică a acestui cuvânt şi nici pe intrarea acestuia în argoul limbii române. Modul în care acest cuvânt a fost preluat în limba română semnifică, în manieră popular balcanică, prototipul unei petreceri zgomotoase, asigurată gratis, cu muzică şi băutură din belşug. Deşi nu are nicio legătură cu semnificaţia de origine, sensul dat de noi, românii, demonstrează o intensă comunicare balcanică, româno-bulgaro-greacă. Deseori am auzit expresia „Am tras o „paranghelie” cu prietenii de au chemat vecinii poliţia”. Cât priveşte cuvântul „calic” acesta semnifică „un individ lipsit de mijloace materiale, foarte sărac, scăpătat, cerşetor, care trăieşte din pomeni, zgârcit şi avar”.
În Bucureştiul secolului al XIX –lea, „mahalaua” era denumită zona în care trăiau cei nevoiaşi, „calicii”.Documentele vremii vorbesc despre „Podul lui Hadîm”, de pe Dâmbovicioara, străzile Orfeu, Emigrantului, Antim, Cazărmii, până la intersecţia cu străzile Constantin Moroiu şi Militari, loc numit în vechime „Gura Văii”. Aici era inima mahalalei iar documentele menţionează despre existenţa unui „Puţ al Calicilor” marcat cu o cruce de piatră, vizibilă în fotografia executată de Ludwig Angerer, în 1855. Oameni paşnici în veacurile trecute, „calicii” se îndeletniceau cu cerşitul şi cărăuşia. Calicii au dăinuit în această zonă până în preajma Primului Război Mondial, când evoluţia bruscă a oraşului i-a împins departe, în Ferentari.
Istoria plină de mister a Bucureştilor menţionează aşezările Brâncoveneşti în vecinătatea „Podului lui Hadîm” şi în continuare Podul Calicilor - denumit concomitent şi Podul Craiovei, iar din 1878, Calea Rahovei.
În zilele noastre, demolările lipsite de sens, ruinele şantierelor părăsite, drumurile neterminate conferă acestei zone un aspect lugubru. Fără să vrei, trăieşti cu senzaţia că te afli pe noul Pod al Calicilor. Dacă în evul mediu gaşca de mahala funcţiona ca o bandă de infractori având o ierarhie demnă de invidiat, ceva mai târziu, în perioada modernă, gaşca avea un lider unanim recunoscut, cu legături trainice în lumea cosmopolită a mahalalei. Această lume a fost învăluită de uitare, iar în locul ei s-a afirmat noua civilizaţie urbană în care, liderul de cartier, respectiv de sector, este ales prin vot uninominal şi plasat într-o ierarhie a autorităţii de stat. Am ajuns în zilele noastre în care, continuă să ne sfideze culoarele subterane ale unei societăţi, incapabilă să-şi recunoască defectele şi să-şi descopere cauzele decăderii. Diferite categorii socio-profesionale rătăcesc prin labirintul economiei de piaţă fără să trăiască cu adevărat sensul existenţei, binefacerile propriei creaţii şi destinul istoric. Între aceste categorii, dascălii reprezintă, cu siguranţă, categoria cea mai conservatoare în privinţa atitudinii satirice la adresa unor profitori ai autorităţii publice şi sub mirajul imaginarului, îşi sacrifică propria energie pentru netezirea drumului generaţiilor tinere, spre adevăr. Rămaşi în afara tarabei politicii, traiesc înconjuraţi de satisfacţiile morale şi exprimă în tonul lor ironic, pesimismul social. Omul de geniu, dascălul sărăcit şi umilit, a fost şi rămâne incompatibil în această societate, în care, profitorii joacă la ruletă viitorul generaţiilor tinere, alungate de pe „piaţa românească a valorilor intangibile” direct, în ograda vecinilor occidentali. Marea majoritate a dascălilor noştri intră la catedră cu cel mai mic salariu brut din toată Uniunea Europeană iar peste 40% dintre cadrele didactice până în 35 de ani din România vor să părăsească sistemul de învăţământ în următorii cinci ani. Salariul brut al unui profesor debutant din România este cel mai scăzut din UE şi de aproximativ 20 de ori mai mic faţă de cel al unui cadru didactic cu aceeaşi încadrare din Luxemburg, care este de 4.765 de euro. În timp ce un profesor debutant din România câştigă 223 de euro brut pe lună, un cadru didactic cu aceeaşi încadrare din Germania are un venit lunar brut de 3.040, iar unul din Spania obţine 2.721 de euro. Salarii sub pragul de 2.000 de euro se înregistrează în Austria - 1.982 de euro, Marea Britanie - 1.915 euro, Italia - 1.854 de euro, Franţa - 1.624 de euro şi Ungaria - 716 euro. Marele poet naţional, adulat de comunişti şi uitat de capitalişti, Mihai Eminescu, fascinat încă din timpul studenţiei de cosmogonie, a scris ulterior o poezie, Scrisoarea I- a, un fel de profesiune de credinţă, cu privire la soarta geniului în posteritate:
...Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr....
Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Acesta face o distincţie clară între omul superior şi lumea care-l înconjoară. În timp ce pătura comună este măcinată de interesele imediate, materiale, dascălul rămâne indiferent,demn, rece şi cumpătat. Dar în zilele noastre, legile economiei de piaţă respiră bani, interese materiale şi profit, prin toţi porii săi. În această piaţă în care orizontul bunăstării generale a devenit tot mai îndepărtat, unii dascăli au intrat în hora pomenilor politice acceptând oferte demne de „Podul Calicilor” de altădată. Nu cred că există pe glob vreo naţiune care să organizeze , pe banii publici, sărbătorirea zilei de 8 martie, sau ziua pensionarilor . Argumentele celor care promovează asemenea „paranghelii” vin imediat: ”sunt sponsorizate din bani privaţi”. Păi bine fraţilor, nu aţi învăţat nici atât la cele trei facultăţi private , absolvite simultan, „de educaţie, fizică şi sport” că orice bani care produc efecte publice, devin bani publici? Cine îşi permite să sponsorizeze asemenea „paranghelii” în timp de criză? Nu credeţi că era mult mai demn pentru autoritatea publică a domniilor voastre să scoateţi dascălii din „lumea calicilor” prin stabilirea unei grile de salarizare demne de siguranţa viitorului vostru? Cât de bezmetici puteţi fi de nu sesizaţi că, fără sprijinul purtătorilor de sens ai naţiunii române, dascălii, politicile voastre idioate, vide şi sterile, vor infecta morala şi societatea, prezentul şi viitorul?
În ultima perioadă de timp, în hora pomenilor electorale s-au prins şi unii dascăli, iar propagandiştii şi exponenţii puterii au aşezat „pomana calicilor” chiar în „clubul cu fiţe”. Buna creştere şi morala creştină ne orientează comportamentul , mai ales în zilele care semnifică preţuirea, iubirea şi frumuseţea, către o afecţiune reciprocă între persoane care împărtăşesc aceleaşi idealuri, valori şi sentimente. Cea mai puternică atracţie lăsată de Dumnezeu este între femeie şi bărbat. Atunci cum ai îndrăznit domnule Onţanu să excluzi din ecuaţia respectului cei 3500 de bărbaţi care şi-au văzut soţiile, prietenele, iubitele în „clubul de fiţe”? Profilul moral al dascălului, în economia de piaţă, este serios perturbat de mizeria financiară în care se zbate şi de care profită unii aleşi ai neamului, care-i manipulează fără scrupule, în interes electoral.
Şi de această dată, evenimentul de la 8 martie, organizat de Primăria Sectorului 2 şi inspectoratul şcolar, asigurat de poliţiştii locali, a dat impresia unei emancipări ruşinoase şi a unei bunăstări ridicole. Trăiesc cu speranţa ca, în viitor, măcar dascălii să nu mai poată fi cumpăraţi atât de ieftin!
Ziua de 8 martie a devenit sărbătoare internaţională în anul 1977, intrând în tradiţia majorităţii statelor din Europa şi SUA. Cele mai multe state asociază semnificaţia acestei zile cu lupta femeii moderne pentru emancipare, afirmarea drepturilor şi siguranţei acestora la locul de muncă, protecţia şi dezvoltarea sănătăţii acestora. Alte state asociază semnificaţia zilei, cu preţuirea mamei. Este prilejul fericit atât pentru copii cât şi pentru bărbaţi de a le oferii mamelor, cadouri, flori, preţuire, respect şi iubire. În clubul de fiţe din Bucureşti, femeile dascăl din sectorul 2, au participat la „paranghelia lui Onţanu” şi „au făcut studii anatomice” suficiente, pentru visele de prosperitate spulberate. Nu încerc să le dau o lecţie de demnitate.
Le-au oferit-o cele peste 30 de mămici care simultan cu „paranghelia lui Onţanu”, protestau în Piaţa Universităţii, faţă de condiţiile oferite de autorităţile publice, pentru a-şi creşte copiii. Poate florile oferite de jandarmi au însemnat pentru sufletul lor, mai mult decât „îmbuibarea şi calicia” celor din clubul de fiţe. Manifestaţia a purtat numele „Protestul ciumpalacelor” şi a fost organizată de Asociaţia ”Mame pentru Mame”. Una dintre „ciumpalace a declarat: "Scopul nostru este de a reaminti guvernanţilor că în aceşti ultimi doi ani am fost victimele unui asalt legislativ în care pur şi simplu ne-au batjocorit cu acte legislative nedezbătute, aprobabte fără niciun fel de responsabilitate şi care au afectat în mod foarte grav viaţa familiilor".
Dragi dascăli,
În studiile pe care le-am efectuat în ultimii ani, am aruncat o privire destul de cuprinzătoare asupra crizei prin care trece lumea contemporană şi societatea românească, o criză care provoacă pretutindeni atâtea suferinţe, griji, conflicte , sărăcie şi tragedii. Printre toate acestea, oamenii de ştiinţă, reformatorii sociali îi caută cu înfrigurare leacul. Dintre multiplele şi diferitele ei efecte, cele care au afectat interesul tuturora, au fost cele economice şi cele politice. Din aceste considerente, printre cei care sunt chemaţi să dea lumii contemporane o altă structură, cu alte instituţii şi alte forme de gândire economică şi politică, sunt şi dascălii. Am examinat această criză cu atenţia cuvenită şi am constatat că analiştii, sociologii, politicienii şi geopoliticienii nu ţin seama îndeajuns, de unele aspecte ale crizei care influenţează hotărâtor, viaţa românilor. Cu siguranţă, mă refer la aspectele psihologice şi etice ale crizei care nu sunt atât de evidente ca cele politice şi economice. Aceste aspecte sunt încorporate în atitudinea sufletească a omului contemporan, a românului de rând în faţa lumii şi a vieţii, poziţia pe care o adoptă în conştiinţa şi acţiunea sa faţă de tot ce se petrece în jurul său, modul în care reacţionează faţă de condiţiile în care trăieşte. Imi permit să concluzionez că numai atitudinea sufletească a omului şi orientarea lui etică explică direct de ce unii oameni acţionează într-un fel, iar alţii într-altul. Ideea pe care o am permanent în memorie este că „pentru îndreptarea neajunsurilor atât de multe şi de mari de care suferim cu toţii este mai necesară o reformă a structurii sufleteşti a oamenilor decât a instituţiilor şi formelor de viaţă economică”. Mă sprijin în acest demers, pe adevărul neatins de politicieni,că „mai necesară şi mai urgentă decât o reformă a instituţiilor ar fi o revizuire a conştiinţelor, deoarece , fără o schimbare a oamenilor, schimbarea instituţiilor nu ar reprezenta nimic". Reforma promovată de Preşedinte nu este decât un proiect formal şi abstract, simple înşirări de cuvinte „fără noimă pe hârtie” şi de noţiuni împrumutate , greu de pătruns în mintea celor care le citesc. Prin urmare, valoarea instituţiilor este subordonată calităţii sufleteşti a oamenilor care le conduc. Din aceste considerente efectele lor sunt variabile în funcţie de locuri, timpuri şi împrejurări. Iată de ce stimaţi dascăli trebuie să ridicăm nivelul moral şi intelectual al comunităţilor pentru a deschide perspective favorabile proiectelor publice, a înfrâna abuzurile lumii politice, a da peste mână reprezentanţilor rău nărăviţi, deoarece şansa regresului sau progresului vieţii sociale este şi rămâne aceea a oamenilor. Cât timp oamenii nu se vor schimba, cât ei vor continua să facă ceea ce am văzut că fac, îndreptarea vieţii sociale nu va fi posibilă prin fluturarea electorală a reformei. Dacă este adevărată dogma, că natura oamenilor nu se schimbă treptat, pe măsura înaintării lor în cultură şi civilizaţie, dacă nu devin mai blânzi şi mai drepţi, mai miloşi şi mai generoşi, traiul în comun va fi mai greu şi mai puţin suportabil. Fără implicarea dascălilor în educaţia profundă, se vor dezvolta cele mai ascunse şi mai înşelătoare metehne ale naturii omeneşti, egoismul, cruzimea, nedreptatea şi vom asista la cele mai dureroase efecte sociale, morale şi etice. David Korten în lucrarea „Lumea Coorporatistă” vorbeşte despre două cântece concurente care ne pot trimite prin universuri paralele într-o lume în care, lucrurile esenţiale ale vieţii, cinstea, corectitudinea, dreptatea, adevărul, creaţia, iubirea şi respectul valorilor, pot căpăta semnificaţii diferite.Este vorba despre „cântecul vieţii” care transmite un mesaj grandios de iubire , frumuseţe şi respectarea valorilor şi „cântecul banului” care descrie o lume creată de minţile oamenilor pentru care apetitul pentru bani nu cunoaşte limite, în care universul natural este depreciat de lăcomie, iar funcţionarea instituţiilor este legată de bani. Cele două cântece sunt în conflict deschis, pentru că, o mână de oameni bogaţi, folosesc puterea banilor pentru a dicta lumii cum să trăiască. Este timpul să optaţi pentru unul dintre cele două cântece şi să refaceţi puterea creatoare a vieţii, care să vă inspire în lupta voastră. Din aceste considerente, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi Retragere, vă adresează chemarea de a veni alături de noi, în Consiliul Naţional al Societăţii Civile pentru promovarea Platformei Civice. ADRESEZ RUGĂMINTEA TUTUROR CETĂŢENILOR CARE CITESC ACEST MATERIAL SĂ PROMOVEZE BLOGUL MILITARILOR ŞI AL CNSC CĂTRE TOŢI PRIETENII ŞI OAMENII ONEŞTI DIN ROMÂNIA! AŞTEPTĂM ALĂTURI DE NOI:
ORGANIZAŢIILE ŞI ASOCIAŢIILE DE FEMEI!
ASOCIAŢIILE ŞI SINDICATELE CADRELOR DIDACTICE!
ASOCIAŢIILE PROFESIONALE!
TOŢI CETĂŢENII CARE DORESC O SCHIMBARE ŞI IUBESC DREPTATEA, ADEVĂRUL, FIINŢA UMANĂ ŞI ROMÂNIA!
Preşedintele SCMD, Filiala 1 Braşov
Preşedintele Alianţei Pentru Respectarea Democraţiei – Octavian Paler
Gl.mr.(r) prof.univ.dr. Petrişor Mandu
